Blog
Parteneri Lucom Travel

Circuit avion Italia 2018

Pret incepand de la
275 euro/pers

Detalii oferta:

CIRCUITE AVION 2018

Italia 8 zile

Destinatii: Napoli – Pompei – Vezuviu – Capri – Sorrento – Matera – Alberobello Lecce – Ostuni – Amalfi – Positano
Grup minim 35 pers.

Pretul include:
•    Bilet de avion Bucuresti - Napoli - Bucuresti;
•    transport cu autocar climatizat;
•    7 cazari la hoteluri de 3-4*;
•    7 mic dejun;
•    Transfer aeroport-hotel-aeroport;
•    Bilet de vaporas Amalfi – Positano;
•    Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.

Pretul nu include:
•    Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali,  alte taxe şi cheltuieli personale.
•    Excursiile opționale pentru grup de minim 30 persoane;

SUPLIMENTE & REDUCERI
•    Supliment de single - 165 €
•    Reducere copil 6-12 ani - 25 €, pentru cazare in camera dubla cu 2 adulti.
•    Reducere a 3-a persoana in camera - 15 €

Descriere circuit Italia

 Ziua 1. București – Sorrento  
    Sosim cu avionul în Napoli, apoi plecăm spre Sorrento. Ca o poartă spre Coasta Amalfitană, acest oraș ne va ului cu panorama amețitoare asupra mării și cu aerul de vacanță pe care îl emană, oricând îl vizităm. Ne oprim la Museo Bottega della Tarsia Lignea, unde descoperim o colecție impresionantă de mobilă încrustată, pentru care cei de aici sunt faimoși, și la Museo Correale di Terranova, unde vedem piese deosebite de ceramică și ceasuri vechi. Continuăm cu Centrul Vechi, plin de clădiri cu obloane verzi, și apoi ne retragem la hotel pentru odihnă. Cazare in zona Sorrento.
Ziua 2. Napoli și Pompei
    Program liber sau excursie optionala la Napoli si Pompei. Vom face o incursiune în forfota și haosul atât de pitoresc din Napoli, un oras atat de italienesc încât, practic a devenit aproape un cliseu -  un oras al pizzeriilor, al operei, al pietelor aglomerate, al Sophiei Loren (nascuta in apropiere), un oras microbist, religios si familist. Urmam traseul turistic clasic  si ne oprim pentru poze la Castel Nuovo, Teatrul San Carlo, Palatul Regal si in Piata Plebiscitului.
Ziua 3. Insula Capri
    Program liber sau excursie optionala in Insula Capri. Mergem pe magica insulă Capri, unde avem toată ziua la dispoziție să descoperim un tărăm idilic, cu străzi pitorești de piatră și flori frumos colorate la fiecare pas. Mai peste tot, buticurile cu obiecte de artizanat sunt o atracție căreia cu greu îi poți rezista, mai ales atunci când localnicii te vor tenta cu ciocolată. Vizităm vila Axel Munthe, grădinile Augustus, Vila lui Tiberius, străduțele întortocheate unde nu au voie mașinile și admirăm casele albe cu arcade care îndulcesc geometria coastei.
Ziua 4.  Sorento – Matera – Alberobello
    Ne bucurăm de o nouă zi pe însorita coastă de sud a Italiei. Pornim spre Matera, care se află într-un canion sculptat de râul Gravina și  care face parte din patrimoniul UNESCO. Cel mai probabil, acesta este al treilea cel mai îndelungat locuit oraș din lume, iar aspectul locului o demonstrează fără doar și poate. Continuăm cu o vizită în Alberobello, orășelul aparte din Bari care pare locuit de piticii din povești. Se remarcă prin cele o mie de trulli, niște case rotunde cu tavan boltit şi acoperiş conic din piatră a căror origine nu este nici acum cunoscută. Cazare in zona Bari – Alberobello.
Ziua 5. Alberobello – Lecce – Ostuni
    Program liber, sau excursie optionala Lecce & Ostuni. Plecăm spre Lecce, despre care italienii spun că este „diamantul” zonei Puglia. Orașul are o omogenitate greu de egalat, dată de multitudinea de clădiri baroce ridicate în secolul al XVII-lea. Vizităm Basilica di Santa Croce, cu splendidele sale elementele decorative dantelate, Catedrala și Palazzo Vescovile. Plecăm apoi spre Ostuni, care arată precum o tiară plină de perle și ascunde comori nebănuite. Pe străzile sale pietruite, pare că este tot timpul vară, iar uleiul de măsline fabricat aici se vinde în toată lumea, la fel ca și vinul local. Ne întoarcem la hotel în zona Bari - Alberobello.
Ziua 6.  Alberobello – Martina Franca – Amalfi
    Pornim spre Martina Franca, localitate întemeiată de arabi în secolul al X-lea. Vedem clădiri fabuloase în stil baroc și rococo, dar și balcoane din fier forjat care sunt adevărate opere de artă. Continuăm ziua în Amalfi, cochetul oraș pe care îl putem străbate la pas în doar 20 de minute.
Ziua 7.  Coasta Amalfitană
    Un loc pe care ar trebui să îl vedem măcar o dată în viață, Coasta Amalfitană ne va seduce iremediabil. Într-o scenă dramatică, dar atât de romantică, munții par că plonjează în apă, îmbrățisând stâncile și pădurile verzi ale uscatului. Cu marea de un azur sublim și cu piațete desprinde din cărțile poștale, orășelele care brăzdează coasta par magice. În 1953, scriitorul american John Steinbeck s-a îndrăgostit de Positano și a publicat un articol care a atras atenția lumii întregi și a adus milioane de turiști aici.  Ne urcam la bordul unui vas de croaziera si parcurgem drumul pana la Positano. In cursul serii ajungem in Napoli. Cazare.
Ziua 8.  Zbor spre casă
    Îndrăgostiți de tărâmurile sudice ale Italiei, plecăm cu avionul spre România, gata să povestim tuturor despre farmecul inegalabil al zonei.

Tag-uri: circuit avion 2018 Italia, circuit Italia 2018, circuit 2018, circuit Italia, circuit Italia avion 

Acesta oferta a fost actualizata de date la 08.12.2017.

Blue Air

Oferte speciale

eXTReMe Tracker