Blog
Parteneri Lucom Travel

Circuit autocar Fiorduri Scandinave 2018

Pret incepand de la
864 euro/pers

Detalii oferta:

CIRCUITE AUTOCAR 2018

Fiorduri Scandinave 17 zile

Grup minim 35 pers.

Destinatii:Cracovia – Varşovia – Stockholm – Drottningholm –Uppsala – Hammar – Lillehammer – Kristiansund – Molde – Drumul Trolilor – Drumul Vulturilor – Aurland – Bergen – Oslo  – Goteborg – Copenhaga – Hamburg – Berlin – Dresda – Praga

PREŢUL INCLUDE:
•transport cu autocar climatizat, exceptand zilele 5 si 13 (transport public);
•15 cazari la hoteluri  de 3-4* si IBIS;
•1 noapte pe feribot in cabine interioare cu 4 paturi, fara fereastra, cu grup sanitar propriu;
•15 mic dejun;
•ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ:
•Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali,  alte taxe şi cheltuieli personale.
•Excursiile opționale, pentru grup minim 30 de persoane;
•Croazieră (traversare cu feribotul) pe Geiranger şi Sognefjord (la Flam) 35 € + 35 € / pers. (se achită la înscriere).
•traversările cu feribotul  la Gdynia, Norddalsfjord, Sognefjord, Helsingor, Puttgarden: taxele pentru pasageri şi autocar, în total 95 € /pers. (se achită la înscriere).

SUPLIMENTE & REDUCERI:
•Supliment de single 395 €
•Reducere copil  6-12 ani

Descriere Circuit Fiorduri Scandinave

Ziua 1. București – Budapesta
Călătoria noastră începe din cea mai modernă autogară din România - Autogara Centrală - București, la ora 6.30 dimineața. Verifică lista cu oraşele prin care tranzităm ţara. Ajungem în cursul serii la Budapesta. Cazare în Budapesta.
Ziua 2. Budapesta – Cracovia  – Varșovia
Plecăm din Budapesta, o destinație familiar și ne așezăm confortabil în scaunele autocarului pentru a savura peisajul spectaculos, urmând defileul Dunării spre Visegrad. Trecem prin Slovacia, traversăm Munții Tatra prin Parcul Național Tatra Mică ce ne oferă câteva cadre spectaculoase ce trebuie suprinse cu obiectivul. Ajungem după-amiaza devreme în Cracovia și descoperim primele semne care ne confirmă că suntem într-o fostă capitală, loc de încoronare și reședință a monarhilor polonezi până în 1734. Pe colina Wawel, situată deasupra râului Vistula, vizităm cel mai important complex arhitectonic, fosta reședință regală, Castelul Wawel şi Catedrala fortificată Wawelska.
Urmăm ruta clasică turistică a Cracoviei, denumită Calea Regală așa că, următorul nostru popas este în Piața Centrală unde ghidul nostru ne va dezvălui câteva secrete despre viața lui Karol Wojtyla (Papa Ioan Paul II) și despre frământările cotidiene ale lui Copernic, geniul care a avut curajul să spună că nu suntem buricul Universului. Ne așteaptă o cină care se anunță cu dezbateri aprinse despre subiecte grele precum locul și rolul omului în lume, despre timp și spațiu, dar mai ales despre gusturi licoroase…
Ziua 3. Varsovia – Gdynia sau Swinoujscie (ferry)
După ce servim micul dejun, pornim la pas prin Varșovia pe străduțele înguste pentru a admira arhitectura deosebită a clădirilor din centrul vechi, Palatul Wilanow, Palatul Lazienki împreună cu parcurile minunate ce îl înconjoară și Castelul Regal regăsindu-se printre principalele atracții. Peisajul citadin al centrului istoric ne zâmbește în culori pastel, casele fiind desprinse parcă dintr-o felicitare de Crăciun. Ne îndreptăm spre Gdynia, un important oraș portuar din Voievodatul Pomeranian al Poloniei, aflat pe coasta de sud a Mării Baltice. Aici ne asteaptă feribotul, la bordul căruia  petrecem o mini-croazieră de o noapte, îndreptându-ne spre Suedia. Noapte la bord.
Ziua 4. Karlskrona (sau Ystad) – Stockholm
Ajungem în Suedia cu feribotul și debarcăm la Karlskrona, un port splendid care face parte din Patrimoniul UNESCO încă din anul 1998. Singurul oraș în stil baroc al Suediei este format din nu mai puțin de 30 de insule, care găzduiesc numeroase clădiri din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea cu arhitectură aparte. Ne îndreptăm apoi spre Stockholm, considerat centrul cultural, politic și economic al Suediei, unde ne petrecem noaptea la hotel, însă, nu înainte de a ne bucura puțin de aerul modernist și de dinamismul contagios al orașului fondat în 1252. Frumusețea sa merge mână în mână cu simțul estetic al locuitorilor, iar bucătăria suedeză este de-a dreptul fabuloasă. Program liber în capitala suedeză.  
Ziua 5. Stockholm - Croazieră Drottningholm
Nu vrem să pierdem niciun moment, așa că imediat după cafeaua de dimineață pornim la un tur mai amănunțit și mai relaxat al orașului, în special al centrului istoric. Aici descoperim vechiul oraş medieval (Gamla Stan), Catedrala, Palatul Regal, Parlamentul, Muzeul Vasa unde admiram măreția unui vas de război ce datează din secolul al XVII-lea, recuperat din apele mării după 300 de ani.
Aveti acum ocazia sa treceti pragul impresionantei cladiri a Primăriei din Stockholm, unde în salonul albastru şi salonul auriu, în fiecare an, se decernează Premiile Nobel (program optional). Timp liber la dispozitie pentru a descoperi pe cont propriu si alte elemente reprezentative ale capitalei suedeze.
După-amiază vă propunem sa traversăm cu vaporașul Lacul Malaren și sa ajungem la Castelul Drottningholm (program optional), un monument arhitectural prins între stilurile Baroc si Rococo, ale cărui grădini si detalii decorative amintesc de Palatul Versailles. Pe drum, savurăm la bordul vaporașului o gustare dulce și o băutură caldă. Ne întoarcem la hotelul din Stockholm.
Ziua 6. Stockholm - Uppsala - Hammar
Astăzi pornim spre Uppsala, un important centru universitar care găzduiește cea mai veche unitate de învătământ superior din Scandinavia. Al patrulea oraș ca mărime din Suedia ne cucerește imediat prin culoare și prin valea pitorescă a râului Fyris, flancată de cafenele moderne și terase primitoare. Avem șansa de a afla mai multe despre cultura vikingilor printr-o vizită în satul Gamla Uppsala, așezare relevantă din punct de vedere cultural și istoric încă din secolul al IV-lea înainte de Hristos. Legenda spune că aici ar fi locuit Odin, zeul suprem al mitologiei nordice. După această vizită, cel puțin interesantă, pornim spre Hammar, aflat pe malul lacului Mjøsa, cel mai mare din Norvegia. Cazare in zona Hammar.
Ziua 7. Hammar – Lillehammer – Kristiansund – Molde (Drumul Atlanticului)
Plecăm de dimineață spre Lillehammer, stațiune montană renumită, care a fost gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă din 1994. De acolo, pornim spre Kristiansund, cu o tradiție milenară în pescuit. O cantitate semnificativă de klippfisk (cod sărat) este preparată aici și pleacă în întreaga lume pentru a fi consumată. Continuăm călătoria cu un drum legendar, care merită urmat măcar o dată în viață. Este vorba despre zona supranumită Drumul Atlanticului, care cuprinde un traseu de poveste. Șoseaua se unduiește ca un șarpe de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, iar multitudinea de insule și poduri ofera o priveliște de neuitat. Vă vindem un pont: dacă sunteți atenți, pe lângă peisajele minunate, veți putea observa foci și balene, native zonei. Ajungem în Molde, cunoscut ca „Orașul Rozelor” și ne retragem la hotel.
Ziua 8. Molde – Drumul Trolilor – Drumul Vulturilor – Croaz. pe Geraingerfjord
Astăzi vom avea parte de momente care par desprinse din miturile cu neînfricații vikingi. Pornim din Molde pe Drumul Trolilor, una dintre cele mai spectaculoase atracții din Europa de Nord. Practic, acesta constă în peste 8 kilometri de șosea montană și poduri care pare că plutesc între apă și cer. Drumul care străbate zeci de insule și culmi montane enorme are nu mai puțin de 11 curbe în ac de păr și ne oferă o panoramă impresionantă. Luăm apoi feribotul, traversăm spre Norddalsfjord, un pitoresc sat cu doar 200 de locuitori și intrăm pe Drumul Vulturilor, spre Geiranger. Ne îmbărcăm (contra cost) intr-o croazieră în care descoperim cel mai cinematic și cel mai fotografiat fiord din Norvegia. Culmile muntoase domină atât înălțimile cerului, cât și pământul, Geiranger având peste 1.400 de metri altitudine și coborând până la 500 de metri sub nivelul mării. Vedem și tumultuoasele ape învolburate ale cascadelor Voalul Miresei și Cele 7 Surori, apoi ne îndreptăm spre zona Forde - Songdal pentru odină.
Ziua 9. Aurland - croazieră pe Sognefjord – Bergen
De dimineață, pornim spre regiunea Aurland, trecând prin cel mai lung tunel din lume, Lærdal, care a fost deschis în anul 2.000 și se întinde pe 24,5 kilometri. Ajungem în pitoresca localitate Flam, unde ne îmbarcăm într-o croazieră  (contra cost)  pe imensul fiord Sognefjord, supranumit Regele Fiordurilor, deoarece este lung de 205 kilometri și are o adâncime maximă de mai mult de 1.300 de metri, fiind cel mai lung și adânc fiord din lume. Stâncile dramatice și peisajul idilic au făcut din brațul Nærøyfjord „cel mai frumos loc din patrimoniul natural”, potrivit National Geographic Society. Ne despărțim cu greu de minunățiile din Sognefjord și mergem spre Bergen, drumul purtându-ne prin alt tunel memorabil, Gundvangen. Ne retragem la hotel pentru odihnă. Cazare in zona Bergen.
Ziua 10.  Bergen - Fiordul Hardanger - Oslo
Înconjurat de șapte dealuri și șapte fiorduri, Bergen este un oraș uimitor. În Evul Mediu timpuriu, a fost un important port maritim și un membru al Ligii Hanseatice, precum și capitala Norvegiei - o moștenire care poate fi văzută în casele de lemn din Bryggen frumos conservate, protejate în prezent ca parte a Patrimoniului UNESCO. După ce descoperim o parte din minunățiile din Bergen, plecăm pe coasta fiordului Hardanger spre Oslo. Întâlnim în drumul nostru și superba cascadă Vøringsfossen, cu a sa cădere de apă de 145 de metri înălțime. Ajungem în capitala norvegiană și ne indreptam spre hotel pentru cazare.
Ziua 11. Oslo
După ce ne-am energizat la mic-dejun, descoperim magia inconfundabilă din Oslo. Clădirile din sticlă cu arhitectură modernă par că veghează centrul istoric, unde se află case și restaurante cochete în stil tradițional. Vedem Fortăreața Medievală Akershus, a cărei construcție a început imediat după ce Oslo a devenit capitala norvegiană, în 1299 și Opera Națională, care este considerată una dintre cele mai iconice clădiri moderne din întreaga Scandinavie. Continuăm cu Palatul Regal și nu putem încheia turul fără o plimbare în Parcul Vigeland, unde vom admira peisajele de poveste și sculpturile ieșite din comun.
Restul zilei îl vom petrece în peninsula Bygdøy din Fiordul Oslo, pe care se  găsesc câteva muzee, extrem de interesante printre care se numără Muzeul Kon-Tiki; Muzeul Norvegian de Istorie Culturală; Muzeul Navelor Vikinge; Muzeul Maritim Norvegian. Vom căuta suveniruri și vom admira exponatele aflând lucruri interesante despre modul de viață al strămoșilor sau al celebrilor exploratori ai Norvegiei.  Seara cazare la acelasi hotel din Oslo.
Ziua 12.  Oslo – Goteborg  – Helsingor  – Copenhaga
Din Oslo coborâm spre Goteborg, al doilea oraș ca mărime din Suedia și cel mai mare port din Țările Nordice, fiind situat lângă Kattegat, pe coasta de vest a Suediei. Admirăm corăbiile cu pânze din port, apoi cutreierăm străduțele înguste pavate cu piatră din centrul istoric, traversate de tranvaiele micuțe si colorate.  Admiram pe rand:  Gotheborgs Utkiken - turnul principal, Opera, Centrul Maritim, Radhuset (Primăria), Bursa şi Centrul Istoric Gustav Adolfs Torg.
Deplasare către sudul Suediei pentru traversare cu ferry boat-ul spre Helsingor. Traseul trece pe lângă Castelul Kronborg, locul tragediei lui Hamlet, impunător prin arhitectura sa sobră. In cursul serii sosire in Copenhaga. Cazare la hotel.
Ziua 13.  Copenhaga
Mic dejun. Vizită în Copenhaga pietonal și cu transport public. Admiram pe rând: Palatul Rosenborg - fosta reşedinţă regală, Palatul Christiansborg, Primăria, vechiul Port Nyhavn şi celebra statuie „Mica Sirenă” - simbolul capitalei daneze. Optional, excursie pentru vizitarea domeniului regal si a celui mai mare castel renascentist din Scandinavia, Frederiksborg - Muzeul National de istorie al Danemarciei, supranumit Versailles-ul Nordului si la fabrica de bere - muzeu Carlsberg, o emblema a culturii daneze.
Timp liber pentru vizită în Copenhaga, în parcul de distracţii Tivoli (al 3-lea ca faimă din Europa), deschis publicului încă din 1843. Cazare la Copenhaga.
Ziua 14.  Copenhaga – Rodby – Hamburg – Berlin
Ne facem bagajul și pornim la drum spre micul orășel Rodby, de unde traversăm cu feribotul spre continent, sosind în portul Puttgarden. Poposim în Hamburg, al doilea oraș ca mărime al Germaniei și cel mai mare port al său, considerat odinioară poarta țării către lume. Vom admira lacul artificial Alster, situat în centrul oraşului, Primăria cu arhitectură neo-renascentistă, Muzeul Kunsthalle, apoi ne vom plimba prin port, plin de clădiri science fiction ingenios luminate după lăsarea întunericului.
Plecăm spre Berlin, capitala și cel mai mare oraș al Germaniei, unde vom rămâne peste noapte, urmând să facem o vizită mai amănuntită în ziua următoare.
Ziua 15.  Berlin – Dresda – Praga  
In prima parte a zilei facem un tur al Berlinului, un reper de top care fascinează pe oricine dornic să exploreze cultura vibrantă, arhitectura de top, mâncărurile fabuloase și istoria fulminantă. Ne plimbăm pe Bulevardul Unter den Linden, care a fost inițial o rută de călărie, apoi a devenit bulevard regal, continuăm cu Gendarmenmarkt, probabil cea mai frumoasă piață din oraș, apoi vedem un marcant simbol al Berlinului, Poarta Brandenburg. Nu putem omite în turul nostru nici Reichstag, clădirea care găzduiește Parlamentul German, Alexanderplatz, unde se află Turnul de Televiziune și ruinele Zidului Berlinului.
Pornim apoi mai departe în călătoria noastră, căci ne așteaptă Dresda, capitala landului federal Saxonia, un oraș care a reușit să renască din ruine după devastatoarele bombardamente din 1945, în al     Ziua 16.  Praga – Budapesta    
Orașul turlelor, Praga egalează Parisul în frumusețe și eleganță, iar berea sa este considerată de către milioane de oameni ca fiind cea mai bună din lume. Mergem la Catedrala St. Vitus, un simbol al orașului a cărei construcție a durat 600 de ani, apoi la Castelul Praga, care pare desprins din cărțile cu povești. Potrivit Guinness World Records, este cel mai mare castel medieval din lume, având 570 de metri lungime, aproximativ 128 lățime și o suprafață totală mai mare decât șapte terenuri de fotbal. Ne plimbăm pe lângă numeroasele statui de pe Podul Carol, probabil cel mai romantic loc din capitala cehă, punct de întâlnire pentru îndrăgostiți și promenada favorită a localnicilor.  Facem un popas în Piața Orașului Vechi pentru a admira cladirea Primariei si faimosul Turn cu Ceas, situat pe zidul sudic al primăriei. Monumentul exercită o puternică atracție asupra turiștilor, acest lucru datorându-se faptului că de fiecare dată când sunt anunțate orele are loc un adevărat spectacol animat care atrage ca un magnet privirile tuturor celor care se afla în apropiere, aceștia neîncetând niciun moment să filmeze sau să fotografieze spectacolul oferit zilnic, timp de 12 ore de bătrânul orologiu.
Ne indreptam spre destinatia finala a programului nostru – Budapesta.
Ziua 17.  Budapesta – Bucureşti
După micul dejun vom pleca spre tara, amintindu-ne cu drag despre toate locurile minunate pe care le-am văzut, nerabdatori sa pornim iar la drum.

Tag-uri: circuit 2018 Fiorduri Scandinave, circuit Fiorduri Scandinave 2018, circuit 2018, circuit Fiorduri Scandinave circuit Fiorduri Scandinave 2018 autocar

Acesta oferta a fost actualizata de date la 07.12.2017.

Blue Air

Oferte speciale

eXTReMe Tracker